Bărbatul la 40 de ani, ediţia a II-a

A apărut volumul SCRUM

Cabana Crucii lui Dăncuş din Munţii Coziei. Aici s-a scris o parte din vol. "Bărbatul la 40 de ani"

Cabana Crucii lui Dăncuş din Munţii Coziei. Aici s-a scris o parte din vol. "Bărbatul la 40 de ani"

Bărbatul la 40 de ani. Munţii Coziei

Bărbatul la 40 de ani. Munţii Coziei

Crucea lui Dăncuş cu tot cu el în foto

Crucea lui Dăncuş cu tot cu el în foto

Crucea lui Dăncuş din Munţii Coziei

Crucea lui Dăncuş din Munţii Coziei

Pasărea de foc. Scrum 7

Pasărea de foc. Scrum 7

Singur. Scrum 6

Singur. Scrum 6

Pustiit. Scrum 5

Pustiit. Scrum 5

Revoltă. Scrum 4

Revoltă. Scrum 4

Pierdut. Scrum 3

Pierdut. Scrum 3

Foc. Scrum 2

Foc. Scrum 2

Cozia. Scrum 1

Cozia. Scrum 1

Curcubeu la Cozia

Curcubeu  la Cozia
Loading...

http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=frontpageplus&Itemid=103

Loading...

http://www.youtube.com/watch?v=S3YD4lPgf9I

Loading...

Lansarea romanului "Poveşti pentru Gabriella" la Clubul Iron City

Lansarea romanului "Poveşti pentru Gabriella" la Clubul Iron City

Thursday, July 14, 2011

ELIBERAREA (fragment din volumul cu acelaşi titlu)

Pagina zero

Ceea ce ţii în mână nu este doar o bucată de hârtie tipărită. Te-ai dezobişnuit să fii om, ai cedat în faţa trupului tău malformat de arginţii lumii acesteia care, după ce au fost folosiţi pentru a-L vinde pe Isus, fac obiectul celei mai murdare tranzacţii contemporane: trupul pentru suflet şi viceversa. Ai ajuns în punctul în care valorile unanim acceptate sunt tot mai greu de atins dar, încăpăţânat, alergi în continuare după ele, când mai nimerit ar fi să te întorci înapoi, să faci primul pas către cele adevărate.
Pentru tine, fiinţă dezorientată, au fost ordonate cuvintele lucrării de faţă, pentru tine, fiinţă împărţită între derizoriul banilor şi bisericilor: nu vei căpăta mântuirea de la nici una din aceste entităţi care şi-au asumat, trufaşe, salvarea omenirii.
Ceea ce ţii acum în mână nu este literatură, filosofie, eseu ori ficţiune – ci o metodă de tratament a ochilor obturaţi şi urechilor surde.
Ai devenit insensibil la apelurile tot mai disperate ale omului din tine: aceste pagini sunt menite să-ţi zguduie întreaga încrengătură de principii după care ţi-ai dus viaţa până acum, să te trezească din somnul opac în care te-au înfăşurat cei 2000 de ani de nereuşite. Citeşte: vei alege singur de partea cui vei trece, deoarece pe muchie de cuţit nu mai e timp şi nu mai e permis să stai.

Ştefan Doru Dăncuş
15 septembrie 2002























Partea I
Condamnaţi să fim ca El



1. Unde începe şi când ar trebui să înceteze revolta omului? Cum s-ar putea repara incredibila greşeală a celui care, neputând face faţă responsabilităţii de Dumnezeu, a căutat salvarea în sclavie şi a găsit şi instrumentul prin care să o pună în practică? Ca să am perfectă dreptate în ceea ce voi spune aici şi mai ales pentru ca acuzaţiile pe care le aduc omenirii să fie perfect justificate ar trebui să ofer şi rezolvarea jalnicei prestaţii a societăţii de azi dar nu mă simt deloc dator să lucrez la elaborarea unui nou cod de manifestare a tendinţelor umane. Şi chiar dacă aş face-o, cine îmi garantează că “rezolvarea” mea n-ar produce, prin aplicarea ei, alte conflagraţii mondiale?
Desigur, deţin structura unei alte “rezolvări”, altfel nu mi-aş permite să arunc vorbe atât de grele cum sunt cele din această carte. Ceea ce mă oripilează este punerea în practică: mereu se vor găsi nişte descreieraţi charismatici cu pretenţii de salvatori ai speciei, doar că mijloacele lor sunt limitate de conceptul conform căruia, pentru a crea ceva nou, trebuie distrus ceva vechi.
În replică, diverse personalităţi ale momentului mă vor acuza de impertinenţă; din păcate, nu mai e vreme pentru a mă adresa lumii cu respect: când ştii că mai ai de trăit doar câteva zile, nu-i cazul să te comporţi cu mănuşi, or eu tocmai asta vreau să se înţeleagă. Ca o ultimă remarcă, îmi previn cititorii asupra faptului că scrierea de faţă nu trebuie percepută doar ca o sinteză de observaţii ci şi ca depozitara unor soluţii viabile pentru nelămuririle viitorului, deşi acestea sunt în totală contradicţie cu “mersul lumii”.

2. Ar fi absurd să mă pretind nevinovat. Sute de legi veghează sârguincioase asupra condiţiei mele de permanent infractor. Despre frumuseţea acestui statut au vorbit extaziaţi toţi marii gânditori ai lumii, aplaudând din inimă spontana graviditate a justiţiei omeneşti care a devenit un fel de punct culminant al civilizaţiei. Nu poţi face un pas fără a fi împroşcat cu noroiul unei legi, nu poţi bea o gură de apă fără a fi sancţionat de nu ştiu ce instituţie care distribuie apa, nu poţi lega două cuvinte fără a fi tras la răspundere pentru conotaţia lor care aduce atingere nu ştiu căror interese generale. Orice acţiune normală comportă un risc pe care nu şi-l mai asumă aproape nimeni. Puşcăriile sunt pline ochi de nevinovaţi dar asta nu mai scandalizează, faptul acesta nu mai produce panică, nu mai atrage atenţia şi nu mai este luat drept eveniment periculos pentru “libertatea” speciei umane. Nici convingeri normale nu mai există, ne aflăm în plină epocă a demolării umanităţii, în plină re-formare a individualităţii ce trebuie cu orice preţ nivelată. Din punct de vedere al producătorilor lor, legile ar fi soluţiile rezonabile în ceea ce priveşte “bunul mers al societăţii”. Înainte? Înapoi? Nu mai contează şi nu mai are nimeni chef să-şi pună problema asta.
Au fost stinse în faşă toate firavele răzvrătiri, “soluţiile” legiuitorilor au omogenizat totul, suntem spectatorii celui mai umilitor sărut – cel al lui Iuda: sub pretextul protejării lui, omul este vândut zilnic pe tarabă. Admise de toate ţările pământului, sclavia şi traficul legal cu înşelăciunea au devenit o obişnuinţă. Ar fi nimerit să ne întrebăm cine este partenerul de afaceri al justiţiei. Pentru că nimeni nu are curajul să răspundă, o voi face eu: diavolul. Cine a reuşit incredibila performanţă de a cumpăra judecătorii şi “făcătorii de legislaţii în vigoare”? Şi cu ce preţ? Nu mai e mult până când “sistemul” (o noţiune invizibilă) va îngenunchia definitiv omul, o expresie materială, palpabilă, vie. Pe altarele hidoase ale “sistemului” arde zilnic jertfa incomozilor, băgaţi la grămadă în crematoriu, incineraţi pentru că au avut naivitatea de-a crede că vor fi judecaţi corect.

3. Evident, ar fi absurd să mă pretind nevinovat. Orice dovadă aş aduce în sprijinul “prezumţiei de nevinovăţie”, ar fi luată drept o încercare de-a înşela vigilenţa “Onoratei Curţi” care poate să mă acuze astfel şi de “inducerea în eroare a autorităţilor”. Eşti vinovat din start, pur şi simplu – procesele sunt numai expresia popular-necesară a circului de care lumea are nevoie: ziare, televiziuni, internet.
Suntem intoxicaţi metodic şi iremediabil cu filme şi produse mass media în care Răul este reprezentat de o organizaţie ocultă sau de un serviciu secret scăpat de sub control împotriva cărora luptă alte organizaţii – acestea reprezentând Binele cel nemuritor şi care întotdeauna învinge. Obişnuinţa creează dependenţă iar dependenţa funcţionează cu de la sine resurse. “Ai dreptul să nu spui nimic. Orice spui, poate fi folosit împotriva ta”. Superb, nu? Justiţia a devenit, din armă a lui Dumnezeu – o unealtă a diavolului. Uneori mai cad nişte capete dar asta nu afectează şi nu impacientează pe nimeni: justiţia năpârleşte uneori, îşi părăseşte vechea piele pentru a-şi împlini destinul de dictator mondial: unul din profeţii mincinoşi are cuvântul!
Să revenim. Caracatiţa justiţiară nu este doar un termen ambiguu, materializat prin decizii executate asupra omului, nu! Ea duhneşte atât de tare încât unii, mai slabi de înger, se sinucid înainte de-a ajunge în faţa arogantelor bărbi judecătoreşti şi a trăpaşilor lor denumiţi, îndeobşte, avocaţi. Acest animal supraponderal este omniprezent, nu-l poţi ocoli la nesfârşit, nu te poţi ascunde în gaură de şarpe, n-ai nici o şansă. Climatul violent în care trăim astăzi nu este altceva decât programul după care justiţia îşi face mendrele. Credulă, omenirea s-a încadrat în el: oricui îi sare muştarul din te miri ce, îşi dă în judecată aproapele.
De aceea, ar fi absurd să mă pretind nevinovat. Există atâtea legi încât orice necunoscut mă poate târî la tribunal pentru încălcarea a cel puţin o duzină (dintre care jumătate nu-i convin nici măcar lui).

4. Să acordăm, aşadar, puţină atenţie acestui fenomen care a făcut din om un căţel dispus să dea din coadă la orice foşnet al libertăţii.
Nu este prima dată când spun că legea provoacă infracţiunea. În acest sens e nimerit să ne reamintim starea iniţială a omului, cea din Eden, starea în care avea de respectat o singură lege (cea referitoare la interdicţia de-a mânca din pomul oprit). Fără nici un dubiu, trăim cele mai cumplite momente ce ne-au fost date: mărul primordial a fost necopt, altfel Dumnezeu nu ni l-ar fi interzis, ni l-ar fi dat în mod sigur copt, pentru că orice părinte bun satisface capriciile copiilor săi. Gustându-l înainte de-a se pârgui, am înţeles doar întrebările: răspunsurile le căutăm şi azi. Avem tendinţa subconştientă de hegemonie asupra Universului dar, cunoscând doar întrebările, am luat-o după mirosul lor, ne-am asfaltat cu hotărâre autostrada ce duce la desfiinţare. “Evoluţia” asta este o cacialma, un surogat, praf halucinogen aruncat în propriii ochi şi ceea ce este mai înfricoşător, depindem de ea şi de avantajele iluzorii obţinute până acum.
E de înţeles faptul că, abia creaţi, Adam şi Eva erau nişte copii uşor de manipulat, deşi pe acest considerent eu nu-i absolv de greşeală. Cum să respecte odraslele noastre, astăzi, sutele de legi? De acolo se trage tendinţa copiilor de-a fi cât mai repede “oameni mari”. Şi Adam şi Eva n-au avut răbdare pentru a se maturiza. În dorinţa lor de-a fi odată “mari” şi neavând la cine se raporta – au vrut să fie dumnezei. În mod inexplicabil pentru bietele noastre resorturi cerebrale, Dumnezeu nu i-a executat imediat ci, după muştruluiala de rigoare, le-a îndeplinit visul şi le-a dat în stăpânire pământul.
Dar să fii Dumnezeu nu este un lucru uşor: incapacitatea celor doi de-a formula legi coerente a dus la uciderea lui Abel iar asta evidenţiază neputinţa de a-şi confirma condiţia acordată. De la acel eveniment, delictele s-au înmulţit cu o viteză ameţitoare şi, spre deliciul diavolului, omenirea a început să agonizeze sufocată de haos şi debandadă.
De data asta, în mod oarecum explicabil (nici un Creator lucid nu-şi distruge opera), Dumnezeu elaborează zece legi stabile (Cele Zece Porunci) care acopereau toată aria infracţiunilor existente atunci şi face din Moise transportorul şi exprimarea lor semantică. Această milă exemplară (relaţia părinte-copil în care părintele îşi pedepseşte progenitura pentru greşeală dar se întoarce cu dragoste la ea, cunoscând firava viziune a acesteia asupra realităţii) a funcţionat o vreme.
Ambiţia omului este, însă, o mare şi imprevizibilă necunoscută şi n-a durat prea mult până când şi-a reactivat-o. Nenorocire! Ca să te poţi lua la trântă cu diavolul trebuie să fii cel puţin la fel de pregătit ca el iar omenirea era departe de-a fi ajuns atât de performantă. Adolescenţa în care hormonii i-au luat-o razna, neatenţia şi lăsatul de azi pe mâine a permis necuratului să revină la vechea ocupaţie. Curând, un nou dezastru a intrat triumfal în istoria omenirii: propria justiţie. Imitaţia aceasta ridicolă a diversificat fărădelegile şi a lovit permanent în palidele încercări de promovare a unui comportament echilibrat.
Compasiunea şi înţelegerea lui Dumnezeu, de care vechii înţelepţi au vorbit în cuvinte atât de calde şi senine sunt cu adevărat nişte miracole, altfel nu şi-ar fi trimis Fiul să explice lumii, prin exemplul propriu, felul în care Cele Zece Porunci pot fi puse în practică. În principal, rostul lui Isus în istoria omenirii a fost practicarea iubirii, a celebrului “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, deşi El dă soluţii implacabile, de o acurateţe uluitoare, şi noilor delicte apărute. Acestor soluţii riguroase şi imposibil de contestat, omenirea a crezut de cuviinţă că trebuie să opună proaspătul sistem juridic, aprobat deja de diavol şi admis de omenire ca unitate de măsură supremă.
Dar Isus făcea praf şi pulbere arealul comod al legilor în care se zbenguiau oamenii, aşa că a fost ucis. El trebuia să fie şi să rămână exemplul care să legitimeze nou apăruta justiţie: “Cine nu intră în legalitatea mea, ca El va păţi” a fost, pe scurt, mesajul diavolului.
În mod sigur, condamnarea pe nedrept la moarte a copilului ar trezi durere şi mânie în orice părinte, altfel Dumnezeu, care este bun prin excelenţă, n-ar fi astăzi atât de radical, atât de decis în “alegerea grâului de neghină” şi n-ar fi permis, în marea Lui îngăduinţă, să ne fie cunoscut viitorul: ni s-a oferit Apocalipsa biblică preventiv, ca o avertizare că acolo vom ajunge dacă ne vom ignora originea divină. Ca un corolar al celor spuse mai înainte afirm că, în cazul în care creaţia ajunge la concluzia că ar fi bine să-şi distrugă creatorul, replica acestuia trebuie să fie drastică şi lipsită de orice clemenţă.

5. Se spune că odată cu naşterea lui Isus a început era noastră dar nu sunt de acord cu asta. Eu spun că era noastră a început odată cu moartea Acestuia, supliciul Lui reprezentând semnătura speciei noastre pe actul care consfinţea condamnarea la robie. În 2000 de ani, dracul a înmulţit opiniile permiţând apariţia a mii de legi care mai de care mai aberante. Justiţia lui a intoxicat întreg pământul. Era noastră este, de fapt, era în care diavolul îşi exercită drepturile de unic manager al omului, a pus stăpânire pe continentele şi mările acestui demiurg mărunţel care crede şi acum, în ceasul al XII-lea, că el este cel mai deştept produs al pământului. Eroare! Este doar subordonatul codului de legi pe care, inobservabil, necuratul le-a strecurat în interiorul speciei sale.

6. Ştim cu toţii că doar un pas ne mai desparte de legalizarea clonării omului. Eu spun că această incalculabilă nechibzuinţă este unul din semnele sfârşitului lumii noastre. Cuibărite în întunericul libertăţilor promovate de diavol, minţile omului nu pot imagina uriaşa pierdere provocată oştilor lui Dumnezeu. Sub masca ajutorării aproapelui, diavolul îşi creează propria armată, una cu care crede că va învinge omenirea pentru totdeauna, şi asta cu participarea benevolă şi tacită a “căldiceilor” (marea masă!) atât de perfect ilustraţi în Biblie. Închipuiţi-vă următorul dialog între omul de ştiinţă şi omul de rând:
- Domnule X, la ce bun să munciţi atâta când noi, ca fiinţele cele mai inteligente ale pământului, ar trebui să ne dedicăm timpul unor acţiuni pe măsura noastră, să trăim într-o bunăstare pe care o dorim de secole? Nu v-ar conveni să nu prestaţi niciun fel de muncă şi să vă folosiţi timpul în scopurile pe care vi le doriţi? întreabă savantul pe “căldicelul de masă”.
Nu cred că un strungar, un muncitor, un inginer, un doctor, un taximetrist, un profesor sau un funcţionar, toată gloata asta care se învârte fără rost de ici-colo, ar spune “nu”. Iar atunci, omul de ştiinţă ar zice:
- Singura noastră rugăminte este să donaţi o celulă din trupul dvs. pentru a putea produce o copie care să vă înlocuiască în meseria pe care aţi practicat-o până acum. Vă veţi primi retribuţia în continuare fără efort, veţi dispune de oricât timp liber, nu-i aşa că asta v-aţi dorit mereu?
Credul şi încântat, căldicelul va accepta la repezeală fascinanta propunere – înlocuirea creaţiei lui Dumnezeu cu un soldat al diavolului. Izolat între zidurile satisfacerii trupeşti, omul se va transforma într-o fiinţă indiferentă la “mersul lumii”.
- Dar cum îl voi recunoaşte pe aproapele meu, pe prietenul meu de familie, pe tatăl meu, pe copilul meu? va întreba, naiv, cel înşelat.
- O, nici o problemă, clonele vor purta un semn distinctiv, pe mână sau pe frunte, în funcţie de nivelul social în care lucrează, va răspunde savantul.
Treptat, clonele vor controla toate administraţiile şi toate guvernele planetei. Datorită “semnului” (descris de Biblie în Apocalipsă), numai ele vor deţine cheile tranzacţiilor financiare. Înlocuitorii aceştia ne vor fi oferiţi în curând drept sclavi ai noştri pentru a ne ignora în continuare propria sclavie. Ei vor dicta regulile pieţelor de afaceri, ei vor coordona bursele de valori, ei vor negustori tot ce se vinde şi se cumpără. Expulzat din perimetrul în care se iau marile decizii, omul va ajunge un animal dependent de clona lui, întreţinutul acesteia, obiectul uzat pe care-l aruncăm în magazie, în ideea că ne va mai folosi cândva şi căruia ulterior, atunci când facem curat, îi destinăm ghena de gunoi.
Deoarece nu mai gândesc la parametri umani şi datorită timpului limitat de care dispun, las în seama autorilor de science-fiction subiectul domiciliului şi hranei clonelor (cazărmi speciale, legume tratate genetic şi animale reproduse prin acelaşi procedeu, îmbrăcăminte tip etc.). În consecinţă, afirm că tehnica genetică ce permite dublarea creaţiei lui Dumnezeu nu poate produce decât imitaţii. Da, omul se vrea, din nou – Dumnezeu. Sub presiunea diavolului a găsit şi metoda prin care să-şi ducă ambiţia la un rezultat strălucitor, numai că celor doi aliaţi nu le este permis să creeze.
Aceasta este armata cu care dracul se va prezenta la lupta finală. Obez şi lipsit de de condiţie fizică după renunţarea la a-şi câştiga pâinea cu sudoarea frunţii, cum spune Biblia în Geneză, omul va fi învins din start şi aruncat la ghenă ca o jucărie inutilă.
Dar pentru ca lucrarea de faţă să-şi împlinească menirea şi să reziste noroiului pe care oamenii de încredere ai necuratului îl vor arunca asupra ei, voi vorbi în continuare despre noua constituţie pe care acesta, urmându-şi planurile, o pregăteşte pământului. Vor sta la final, faţă în faţă, născuţii şi făcuţii, acei născuţi care s-au opus legii clonării (legiferată prin “vot democratic”!), care au dorit cu toată puterea fiinţei lor să ducă până la capăt răscumpărarea păcatului primordial şi care n-au cedat inamicului nici măcar un fir de păr. Aceşti învingători vor stăpâni lumea după Armaghedon, aşa cum se spune în Biblie: “Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara şi sămânţa lor va rămânea înaintea Ta.” (Psalmii, 102.28).

7. Probabil că în afară de câţiva iluminaţi, nimeni nu observă impunerea regulamentului diavolului pe pământ. Noua constituţie (sprijinită de actuala justiţie) prin care diavolul va guverna lumea a început să fie aplicată la scară planetară. Fiind în contradicţie cu legile divine, e logic să se opună principiului ordonator al Celor Zece Porunci. Nu-i de mirare că, tentaţi să ia în serios opţiunile tot mai neobişnuite ale “votului majoritar”, cercetătorii Bibliei au ajuns la concluzia că noua ordine mondială este doar o expresie a planificării divine, o tehnică de control dăruită ştiinţei şi oamenilor. Din păcate, nici acest hazliu punct de vedere nu merge mai departe decât ideea de-a admite că la baza creării acestei ordini stă omul, prin exponenţii săi cei mai de vază. Fals! Această “nouă ordine” este paravanul în spatele căruia se pregătesc legi opuse celor date de Dumnezeu. Iată o expresie apropiată de ceea ce diavolul pregăteşte în laboratoarele lui secrete, un Antidecalog care, parţial, a fost deja aprobat de inconştienţa umană:
1.Dumnezeu a murit, e timpul să fii tu Dumnezeu.
2.Tuturor trebuie să le fie frică de tine, căci acum tu eşti stăpânul lumii.
3.Fiecare zi este lăsată pentru a-ţi împlini poftele.
4.Fiecare individ este o entitate unică şi independentă: n-ai tată, n-ai mamă. Dacă nu reuşeşti să-ţi împlineşti poftele acum, vei reuşi în reîncarnările viitoare.
5.Eşti în concurenţă cu ceilalţi oameni: nu ezita să-i ucizi, pentru a-i stăpâni.
6. Scopul scuză mijloacele, indiferent de arma cu care-l pui în practică.
7.Dacă ai avut curajul să furi mărul din Eden, continuă, căci aşa poţi supune lumea.
8.Dacă aproapele tău te înşeală, înşeală şi tu pe toată lumea, ca să nu plăteşti la urmă oalele sparte.
9.Femeia e supusă bărbatului. Ale lui sunt toate femeile pământului.
10.Fă avere pe orice cale, nu lăsa pe altul s-o facă înaintea ta. Distruge-l şi pune mâna pe tot ce are.

8. Nu-i deloc greu de observat faptul că speţa omenească a făcut, cu o majoritate ce sfidează orice prognoză, pasul spre realizarea cu orice preţ a valorilor materiale. Oameni ce deţin averi de neconceput fac regula jocului într-o lume din ce în ce mai secătuită, mai lipsită de creativitate, mai convinsă că argumentul suprem al existenţei ei este continua acumulare. Puţinii opozanţi ai acestui curent distructiv, cel mai înspăimântător din întreaga istorie a dezvoltării umane sunt marginalizaţi, luaţi în râs, batjocoriţi în mod public sau compromişi cu o repeziciune ce nu lasă loc nici unui comentariu.
Îngrămădită în spatele unor fraze “de specialitate”, acoperită de crusta groasă a expresiilor savante care în general nu definesc nimic, omenirea încasează astăzi, cu o violenţă fără precedent, dobânda pentru ultimii arginţi ai trădării lui Isus. Sute de bănci apărute peste noapte, sute de casino-uri şi jocuri bingo televizate se ridică atotstăpânitoare împotriva crucii pe care hominizii anului unu au plantat-o în dimineaţa erei noastre.
Prostituţia – de lux ori de stradă – a fost catalogată drept un fenomen normal de manifestare a libertăţii, drogurile sunt menţinute într-un cadru semi-legal numai pentru a livra studiourilor de filme eroi pozitivi (şi aceştia dispuşi, tot mai evident, compromisurilor). O primă ţară a legalizat euthanasia, experienţele nucleare au intrat deja în obişnuinţa tuturor armatelor globului, creşetoria este a doua natură a omului – a umplut străzile cu răpciuga lenevelii, a pus punct oricăror încercări de-a îndrepta lucrurile, diavolul aproape că s-a instalat în viitorul omenirii.
În curând, traficul de droguri va fi aprobat cu unanimitate de voturi, ca homosexualitatea, ca dreptul de-a purta pistol ori ca pedeapsa cu moartea. Ce poate urma? Aprobarea pe faţă a crimei (mortul e de vină!)? Instituirea nedreptăţii ca dreptate mondială? Acceptarea minciunii ca adevăr universal demonstrat?
Nu ştiu în ce măsură am reuşit să dau credibilitate Antidecalogului şi câţi din cei care-l vor citi îl vor şi analiza, de aceea solicit sprijin în această direcţie. Poate s-a mai născut cineva pentru a sintetiza în formule mai concludente ceea ce eu, din lipsă de timp, n-am putut şlefui.

No comments: