Bărbatul la 40 de ani, ediţia a II-a

A apărut volumul SCRUM

Cabana Crucii lui Dăncuş din Munţii Coziei. Aici s-a scris o parte din vol. "Bărbatul la 40 de ani"

Cabana Crucii lui Dăncuş din Munţii Coziei. Aici s-a scris o parte din vol. "Bărbatul la 40 de ani"

Bărbatul la 40 de ani. Munţii Coziei

Bărbatul la 40 de ani. Munţii Coziei

Crucea lui Dăncuş cu tot cu el în foto

Crucea lui Dăncuş cu tot cu el în foto

Crucea lui Dăncuş din Munţii Coziei

Crucea lui Dăncuş din Munţii Coziei

Pasărea de foc. Scrum 7

Pasărea de foc. Scrum 7

Singur. Scrum 6

Singur. Scrum 6

Pustiit. Scrum 5

Pustiit. Scrum 5

Revoltă. Scrum 4

Revoltă. Scrum 4

Pierdut. Scrum 3

Pierdut. Scrum 3

Foc. Scrum 2

Foc. Scrum 2

Cozia. Scrum 1

Cozia. Scrum 1

Curcubeu la Cozia

Curcubeu  la Cozia
Loading...

http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=frontpageplus&Itemid=103

Loading...

http://www.youtube.com/watch?v=S3YD4lPgf9I

Loading...

Lansarea romanului "Poveşti pentru Gabriella" la Clubul Iron City

Lansarea romanului "Poveşti pentru Gabriella" la Clubul Iron City

Friday, November 20, 2009

Agonia indiferenţei

Dăncuş – aşa cum l-am cunoscut plus revenirea la prezent

L-am cunoscut pe Doru la Cenaclul Grupului 90 din Baia Mare. Recita, în sala de şedinţe a cenaclului, dintr-o carte de proză. Cum să reciţi dintr-o carte de proză mă întrebam atunci? Pentru Doru proza trebuia să aibă momentele sale de poezie – lucru care s-a întâmplat cu toate cărţile sale. Chiar şi cele de poezie mai conţin şi proză dar proză poetică. În fapt toată proza lui Doru este poezie la fel cum naraţiune esenţială este poezia sa.
Aşadar participam la şedinţa de cenaclu şi l-am auzit atunci vorbind. Nimic din chipul lui tulburător nu mi-a rămas în memorie decât ceea ce face şi ea parte din chip – vocea, timbrul acela straniu al vocii sale. Doru era încă de pe atunci o apariţie siderală, era un spectru căci prin acea voce pe care n-am s-o pot uita niciodată se transmitea un mesaj încifrat, era o şaradă toată încrengătura şi desimea acelei voci ce străpungea lectorul.
Odată cu trecerea anilor avea să mă obsedeze privirea lui. Acablantă impresie. Ochi tulburători, adâncire în gânduri şi în existenţă, în fiinţa-i proprie, în acelaşi timp întrebarea, mereu întrebarea din ochii lui, apoi aerul de suveranitate a gândului ce se reflecta în privire, o privire atât de clară, atât de pătrunzătoare, frumuseţea acelui fel de a privi. Numai oamenii cu adevărat frumoşi sufleteşte pot privi astfel.
De asemenea nu pot uita asprimea acelor priviri pe care ni le arunca nouă, participanţilor la cenaclu, sugerându-ne singularitatea, mândria, separaţia pe considerente numai de acesta ştiute, diferenţa nu din orgoliu ci din conştiinţă de sine. Era o Prezenţă. Şi prin gesturi ceremonioase dar şi prin atitudine. Cred că n-am văzut la un om atâta putere de atitudine, de luare promptă de decizii. Era un ghem de activizare a propriilor resurse dar şi a resurselor altora. Deschis, amplu în expunerea a ceea ce vroia să spună, vibrant şi emoţionant. În acelaşi timp calm, de un calm de invidiat, un calm studiat, cu variaţii, cu inflexiuni…
Greu de definit azi ce am simţit atunci dar sunt pe aproape…

Azi ce pot spune despre el? Ca autor am spus foarte multe în această carte dar ca om aş vrea să spun şi mai multe. Scriind această carte am căzut pradă unei sintaxe a exprimării care nu mă lăsa să scriu mai mult de două-trei pagini pe zi, maxim şapte în zilele bune. Acest fel de sintaxă a spunerii interioare mă face să cred că nu-mi permiteam să ies din contextul sufletesc al operei lui Doru, nu voiam, mai exact, să-l „părăsesc” atât de repede. Recunosc, şi textele sale sunt aride, te pun la încercare, nu sunt uşor de urmărit, Doru nu face o literatură facilă. Însă voiam să mai rămân pentru încă o vreme cu omul Dăncuş pe care îl reconstituiam în fiecare minut după operă sau pur şi simplu amintindu-mi vizitele pe care mi le-a făcut sau convorbirile telefonice. Să mă fi prins scrierea acestei cărţi într-un moment de singurătate? Nu cred. Mai degrabă mă împingeau de la spate nostalgiile şi prietenia lui sinceră…

Atunci când ai de vorbit despre un autor a cărui operă tocmai ai iscodit-o, îţi vine foarte greu. De multe ori autorul se confundă cu opera lui iar cuvintele despre el îţi lipsesc sau devin tot mai puţine. Dintr-o astfel de voinţă de a scrie despre un autor dincolo de opera lui se poate naşte cel mai inedit şi inefabil portret. Portretul autorului de dincolo de operă. Aş putea rezuma câteva convorbiri telefonice pe care le-am avut cu el dar n-are nici un rost. Mă mulţumesc să-i creionez – cum de altfel am încercat deja – chipul. Levinas vorbeşte atât de interesant despre chip şi încadrează problema metafizic. Pe urmele unei etici levinasiene a chipului mi-ar plăcea să spun câteva cuvinte despre Doru, în acelaşi context ideatic. Beneficiind de o structură caracterială foarte solidă am să mă rezum la chipul lui Doru privit printr-o singură cheie. Şi anume – tenacitatea. Vibrantă această tenacitate. Tenacitatea unui om care este încredinţat că va învinge totul cu Dumnezeu. O mentalitate de martir ceea ce nu face decât să confirme două lucruri – curajul şi devotamentul pentru credinţa sa creştină. În toate cărţile se citeşte acea tenacitate care seamănă cu încăpăţânarea dusă la extrem. Voinţă de fier şi o răbdare ce picură pe piatră până ce sapă adânc în ea.

Monday, November 16, 2009

Scrum (IV)

aşa vine nebunia geniului
ca o femeie frumoasă cu un tren de noapte.
aştept într-o cameră de hotel
acum aş iubi-o mult
dar ea ajunge doar dimineaţa –
până atunci geniul meu chiar înnebuneşte
nervurile roşii din ochii mei chiar păianjeni sunt
tot felul de poeţi ce mi-au stat alături
au plecat de la masa mea
iar trebuie să tai pâinea Cinei celei de Taină
iar plouă iar înnebunesc
iar vor scrie ziarele
că un geniu a murit într-o cameră de hotel
poeţii vor căuta până vor muri
versul genial în camera aceea de hotel

Lansarea mea de carte


Dragii mei,
Iată că mi-a reuşit, până la urmă!



Lansare de carte
POVEŞTI PENTRU GABRIELLA
- roman -
ISBN: 978-973-726-415-2, 183 pag.

Lansarea cărţii va avea loc la Romexpo (parter), în cadrul Târgului de carte GAUDEAMUS, sâmbătă, 28 noiembrie 2009, ora 15.00, la standul Editurii LIMES.






Primele opinii
Aparţinând unui rebel care nu are intenţia de a se "cuminţi" cu una cu două, cartea lui Ştefan Doru Dăncuş este provocatoare, iritantă, explozivă, capabilă să scoată din minţi pe cei mai slabi de înger.
Mircea Petean

Ce altceva decât corespondenţe abisale găsim în „Poveşti pentru Gabriela”?! Atunci când autorul spune că s-a făcut lumină în compartimentul atâtor trenuri cu care fugea de realitate şi când afară se întuneca până nu se mai vedeau munţii astfel încât se concluziona că nu poţi avea încredere în nimeni, ce altceva decât alchimie spirituală se petrecea în sufletul lui Doru?! Ce altceva erau cuvintele de dragoste adresate Gabriellei, însoţite de paragrafe din Cântarea Cântărilor, dacă nu răbufniri ale spiritului triumfător peste materie? Asta însemnând spirit biruitor peste materialitatea realistă a evenimentelor. Adică realism abisal.
Remus Foltoş

“Poveşti pentru Gabriella” este, probabil, unul din puţinele romane de dragoste în care bărbatul şi femeia sunt priviţi ca entităţi separate de gâlceava comună a strazii şi furioasele convulsii sociale.
Cu această nouă apariţie editorială, Ştefan Doru Dăncuş demonstează că asumarea unei vieţi morale e preferabilă uneia în care cuplul uman, alienat şi predispus topirii în creuzetul pasiunilor de moment, s-a cantonat începând cu sfârşitul secolului XX.
Iubirea, înălţată la cote ce tangentează, pe alocuri, fantasticul, transformă această carte într-un fel de supermarket sentimental al unei umanităţi ce şi-a pierdut măreţia divină şi candoarea.
Adrian Domniţean

Aparţinând unui rebel care nu are intenţia de a se "cuminţi" cu una cu două, textele lui Ştefan Doru Dăncuş sunt provocatoare, iritante, explozive, capabile să scoată din minţi pe cei mai slabi de înger.
Mircea Petean

Îmi place Dăncuş pentru că se simte marginalizat, e a rebours, şi asta e o poza vandabilă, dacă nu e făcută în exces sau, uneori, tocmai pentru că e aşa, la limită. Pentru că e "rău", rebel, împotrivă. Cartea e, însă, delectabilă.
Mihail Gălăţanu

Thursday, November 12, 2009

Suntem abandonaţi!

SUNTEM ABANDONAŢI!
Suntem, cu toţii, nişte trăpaşi incurabili, prevăzuţi să ascultăm şi să înţelegem nişte oportunişti despre care credem că sunt conducătorii noştri. Şi nu! Nu e adevărat! Această Europă unită pe care domnii la costum şi cravată o construiesc nu este decât soluţia cazului de forţă majoră, încercarea de-a face un fel de pace între ţările care se urăsc de moarte. Estul a invadat Vestul prosper şi l-a infectat, ţiganii stau ciorchine pe economiile bieţilor contribuabili vestici, Moldova de peste Prut a devenit “republică”, Iugoslavia s-a făcut ţăndări. Bătrâna Europă şi-a adunat moţăielnicii politici într-o ultimă şi terifiantă experienţă - Europa federală. O Europă care nu va mai permite trupelor americane să înece în sânge conflictele balcanice, una care, ni se spune, va fi capabilă să-şi rezolve singură problemele.
Spaima că România ar putea fi digerată de acest organism ciudat a agitat şi agită încă presupusa apartenenţă la moneda unică. N-avem ce face, trebuie să lucrăm cu euro - dar “republica” de peste Prut a rămas tot acolo, poliţiile statelor europene în aceeaşi vânătoare de ţigani s-au cantonat, fabricile Vestului aceleaşi falimente traversează, sclavia cetăţeanului de rând e aceeaşi veşnică plată a texelor. Nimic nu se schimbă în noul context. Doar că, de data asta, nu mai vin “americanii”. Oamenii politici europeni nu-i mai vor.
“Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, spune o vorbă din bătrâni. Suntem martorii unui superlativ adevăr - asistăm neputincioşi la spargerea bibeloului numit Comunitatea Europeană, experimentul a dat greş, americanii au lovit dur - au creat “criza”, şi-au pus colegii politici la colţ pe coji de nucă.
Europa “unită”, ca idee, a sucombat în noroaiele marilor inginerii financiare cărora curvoii de la Casa Albă le dau valenţe de zâmbete mieroase: “te ucid cu zâmbetul pe buze” - replică dintr-un film cu CIA şi FBI. Nu prea au, mai marii noştri, răspuns - suntem părăsiţi acum, în clipa asta în care citiţi aceste rânduri. Presa - “câinele de pază al democraţiei” - cum spunea C.T. Popescu, a fost ucisă, tarabele sunt pline de reviste cu ţâţe şi cur, a fost cumpărată de indivizi ce nu vor ajunge niciodată în puşcărie căci şi Justiţia e a lor. Totul le aparţine, inclusiv noi, robii ce plătim impozit pe venit la finanţe.
Ne-au lăsat de izbelişte, oameni buni, nu mai au soluţii, nu mai au buget, vin în maşini de lux şi promit aceleaşi veşnice promisiuni, suntem pe cont propriu. Scapă cine poate, cum spunea cineva.
Numai un miracol ne poate salva şi acela este Sfârşitul Lumii.

Tuesday, November 10, 2009

Poemul poetului nopţii

mi-e atât de greu să mai cred în ceva
să mai văd mişunând prin
cuvintele mele cratime solemne
această colcăială a ghilimelelor
acest furnicar de virgule ca nişte
şolduri verbale
ghearele care zgârie nepăsătoare
în senzaţia că sunt om – care
zgârie, zgârie până când ca o
palmă sculptată devin – cu amprente sub forma
izbăvitoare a semnului întrebării
pereţilor prăbuşiţi unul în altul
le-au crescut stalagmite – ugere de
vacă din care se hrănesc
atâţia oameni debusolaţi
- singurătatea în care se moare ori se împreunează aceştia -
coapsele tale pariziene
şi baletul mecanic al instrumentelor
de scris şi un exemplu bolnav psihic
şi poate enormele piane gravide
şi-ntr-una din aceste zile cafeaua invalidă
a descins în biroul unde ca o madonă
a prafului şi pulberii tronai
- nu ţipa lua-te-ar dracu – scrâşneam -
eşti tâmpită - geamul maltrata o stea polară
dobitoacă – te-aude vacarmul neuronilor
altora la ora asta deşirată şi ciuruită
de becuri – caseta goală/ eu gol schimbând-o/
granitul ce creştea termoizolant
pe scările apariţiei omului/ centrala
nucleară din mâini înnegrind
voluptatea de azbest şi una câte una
buzele tale tencuindu-mi pieptul
apoi arhipline pe burtă
apoi ancorându-se-n aer
şi dinamitând minereul frapant
din vocea ta, schimonoseala care sunt
iese afară ca dintr-un craniu furios
gata, culcă-te şi tu
mâine ne vom spăla de
creierele răspicate sau
ne vom spăla pe mâini
de toată această situaţie
închegată deja
şi abjectă