Multele lucruri neclare mă îndepărtează de lumea literară, cel puțin pentru vreo 2 săptămâni. Cărțile pe care le-am primit de la Dvs., dragii mei apropiați, vor fi cu mine. La întoarcere, vă voi spune fiecăruia în parte pe unde le-am semnalat.
Cu gânduri bune,
Dăncuș
Monday, August 2, 2010
Sunday, August 1, 2010
Mă pregătesc să scriu "Eliberarea"
Vedeţi cu propriii ochi declinul fără precedent al civilizaţiei umane, căderea vertiginoasă a speciei în cea mai cruntă sărăcie şi disperare. Nu mai sunt bani, nu mai există locuri de muncă, posibilităţi de a-ţi împlini visurile, variante pentru un trai liniştit, deşi Constituţiile tuturor statelor lumii garantează (dar, exasperant, toate!) dreptul omului la aceste lucruri elementare. În majoritatea ei, societatea de azi s-a dus de râpă. Nu se mai poate face nimic pentru oraşele şi marile aglomerări urbane, cei mai iluştri sociologi au cedat, învinşi, în faţa spectrului foamei şi urii ce domneşte pe toate străzile, chiar şi marii politicieni ai lumii nu fac altceva decât să se adune în cadrul unor consfătuiri internaţionale şi să aştepte. Nici ei nu ştiu prea bine ce, dar, dacă ar fi să ne luăm după afirmaţiile sociologului care a scris “Al treilea val” – pe Dumnezeu.
Eu vă spun însă că Îl aşteaptă degeaba. Prost înţeleasă de omenire, Biblia nu înseamnă numai Apocalipsă, ea este un cod comportamental pe care oamenii l-au abandonat, construindu-şi alte metode pentru a trăi. N-aţi evoluat nicidecum, v-aţi afundat în cele mai abjecte noroaie ale timpului. Conducătorii popoarelor nu mai au soluţii pentru criza mondială, experţii lor sunt secătuiţi şi lipsiţi de ultima fărâmă de creativitate, nu mai poate nimeni rezolva marile conflicte ale omenirii. Cu toţii aşteaptă o salvare: în sălile parlamentelor, pe culoarele marilor instituţii mondiale, în blocurile în care s-a înghesuit umanitatea în ansamblul ei, nu observi decât o oboseală şi o dezolare fără precedent.
Îl chemaţi degeaba pe Isus, dacă trăiţi în virtutea inerţiei şi-i ascultaţi cu gura căscată pe alţii care pretind că gândesc în locul vostru. Vedeţi singuri ce bine gândesc: nici măcar popii voştri n-au ştiut să vă spună că Salvatorul promis este, de fapt, o conştiinţă nouă şi nu un individ haotic ce umblă de la o casă la alta.
În faţa acestei aşteptări unanime şi pentru a preîntâmpina o surpriză de proporţii pe care “specialiştii” au numit-o al treilea război mondial, vin cu o nouă contribuţie la viitorul omenirii: o carte pe care o scriu fără teama că îmi voi pierde viaţa. Ceea ce spun aici poate părea utopic dar, în contextul în care lumea nu mai poate decât să-şi amâne prăbuşirea, cuvintele acestea ar putea salva viaţa pe pământ. Nu vă hazardaţi crezând cu naivitate în proiectele golite de substanţă ale conducătorilor voştri şi nu aşteptaţi, lenevind, ca lumea să fie mântuită de Dumnezeu. Munciţi voi înşivă pentru a crea alta şi veţi fi ajutaţi.
Eu vă spun însă că Îl aşteaptă degeaba. Prost înţeleasă de omenire, Biblia nu înseamnă numai Apocalipsă, ea este un cod comportamental pe care oamenii l-au abandonat, construindu-şi alte metode pentru a trăi. N-aţi evoluat nicidecum, v-aţi afundat în cele mai abjecte noroaie ale timpului. Conducătorii popoarelor nu mai au soluţii pentru criza mondială, experţii lor sunt secătuiţi şi lipsiţi de ultima fărâmă de creativitate, nu mai poate nimeni rezolva marile conflicte ale omenirii. Cu toţii aşteaptă o salvare: în sălile parlamentelor, pe culoarele marilor instituţii mondiale, în blocurile în care s-a înghesuit umanitatea în ansamblul ei, nu observi decât o oboseală şi o dezolare fără precedent.
Îl chemaţi degeaba pe Isus, dacă trăiţi în virtutea inerţiei şi-i ascultaţi cu gura căscată pe alţii care pretind că gândesc în locul vostru. Vedeţi singuri ce bine gândesc: nici măcar popii voştri n-au ştiut să vă spună că Salvatorul promis este, de fapt, o conştiinţă nouă şi nu un individ haotic ce umblă de la o casă la alta.
În faţa acestei aşteptări unanime şi pentru a preîntâmpina o surpriză de proporţii pe care “specialiştii” au numit-o al treilea război mondial, vin cu o nouă contribuţie la viitorul omenirii: o carte pe care o scriu fără teama că îmi voi pierde viaţa. Ceea ce spun aici poate părea utopic dar, în contextul în care lumea nu mai poate decât să-şi amâne prăbuşirea, cuvintele acestea ar putea salva viaţa pe pământ. Nu vă hazardaţi crezând cu naivitate în proiectele golite de substanţă ale conducătorilor voştri şi nu aşteptaţi, lenevind, ca lumea să fie mântuită de Dumnezeu. Munciţi voi înşivă pentru a crea alta şi veţi fi ajutaţi.
Saturday, July 31, 2010
„Mocofani de proşti”!
Uite că de pe-acum ai ajuns parlamentar într-o Românie tot mai mică – tatăl tău te-a plasat de june în aventura asta splendidă, gagici, mass media, maşini de lux, vacanţe pe unde vrei, case de vacanţă vreo două-trei, „mocofanii de proşti” (vorba ta!) nu-şi dau seama cum trebuie trăită viaţa, se înhamă de bună voie la jugul tău, fac firme, greve, marşuri de protest, le explici în emisiuni TV cât de greu se lucrează în politică, ieşi din studio urmărit de privirile galeşe ale puştoaicelor aduse acolo pentru altă emisiune, şoferul e la scară, vei petrece noaptea într-un club tainic de noapte – distracţia iar începe, duşmanii zdrobiţi îşi scuipă televizoarele, aşa le trebuie, „mocofani de proşti” ce sunt ei!
Friday, July 30, 2010
Bărbatul la 40 de ani (fragmente scrise la Cozia)
72. Ai atins 40 de ani şi nicăieri n-ai văzut exprimate mai radical bunătatea şi înţelegerea, ca în picturile în care apare Sfânta Familie - chipul lui Isus ridică un mare semn de întrebare pentru tine, tributarul erorii şi compromisului: cum poţi pedepsi pe cineva din blândeţe?, dimineaţa, constaţi cu tristeţe că ţi s-au adâncit ridurile urii pe faţă, că brazdele egoismului se înmulţesc la coada ochilor, că rictusul blazat ce apare tot mai des pe buzele tale te îndepărtează de pozitivul uman, în faţa oglinzii, cutele de pe frunte îţi semnalizează tot mai stins faptul că părăseşti în grabă iubirea de aproapele tău, promiţi că-ţi vei reveni şi apoi o zi întreagă ai la dispoziţie pentru a distruge curata vitrină în care te-ai analizat o clipă, eşti obligat de împrejurări, îţi justifici pornirile sociale dar nu-i adevărat, nu poţi crede nici o secundă în verdictul ăsta favorabil şi egoist - cu o floare nu se face primăvară.
73. La 40 de ani, ca şi tine, fiecare este la discreţia altuia - înconjurat de societate e ca şi cum ai dormi într-un oraş necunoscut şi sute de ţânţari s-ar hrăni din somnul tău, eşti la discreţia vampirilor, eşti furat metodic, planificat, celorlalţi li se pare normal ca tu să scrii şi ei să se bucure de ceva pentru care plătesc prea puţin sau deloc "dar s-ar putea să-mi placă să fiu furat", gândeşti în chiar clipa asta, altfel de ce nu mă opresc din scris, motivaţii ar fi destule şi prima care-ţi vine-n minte este că nu poţi lăsa baltă şi neexploatată planeta de băbuţe gălăgioase care mereu vor găsi ceva de condus pe ultimul drum - să nu vezi frumuseţe de bocete, tânguiri sofisticate pe măsura „ceva”-u-lui, jelanii înălţătoare şi ţipete îndurerate, cum să pleci de la un asemenea spectacol?
74. Abia acum, când eşti şi tu profesor doctor te întrebi de ce „însoţirile nelegiuite” sunt interzise de Biblie - nicăieri nu se explică originea omenirii lăsată, după uciderea lui Abel, în mâinile unui Adam discutabil, a unei Eve neputincioase şi a unui Cain ulcerat de remuşcări şi din această cauză splendidă, conferenţiezi pe rupte şi pe la tot felul de întruniri ştiinţifice internaţionale despre noile ipoteze care „vor clarifica”, „vor limpezi”, „vor aduce argumente solide” etc., după ziua dezbaterilor te retragi în camera unui hotel de lux, ceri şampania, gustarea şi femeia, te îmbăiezi pentru o noapte de desfrâu şi brusc, printre cearşafurile mototolite, începi să plângi - eşti bătrân, fleşcăit, miop, cu un picior în groapă. Impotent.
75. S-a întâmplat azi, ca niciodată, să-ţi aminteşti de o fată din Ardeal, de Grădina Botanică a oraşului în care aţi discutat despre inutila voastră apropiere care nici acum n-a luat sfârşit - aşteptarea ta seamănă mai degrabă cu întoarcerea fiului risipitor, împreună cu altele, femeia nu reprezintă aproape nimic dar izolată de malaxorul comun al feminităţii - ea este totul.
76. Nu se putea să nu înţelegi nici acum că Dumnezeu este o entitate naivă - îl poţi seduce în fiecare clipă prin liberul tău arbitru, prin jelania ta cea mai înaltă: Bach, Händel, Vivaldi, Chopin, Liszt, rămâne un mereu înşelat, un mereu pus să inspire praful halucinogen din palma ta umedă, poate pentru că-i drogat cu astfel de reprezentări nu-şi încheie socotelile cu tine decât părăsindu-te iar tu, ştiindu-L narcotizat, îţi baţi joc de viaţă - oferindu-o ca dementul clipei când, dezmeticit, treci la stadiul de mortăciune ambulantă.
77. Nu credinţa în Dumnezeu te animă la 40 de ani ci speranţa – cam aşa: Claudiu Andone şi femeia lui vor veni, îţi spui, stai până la ora două, trei din noapte, la patru auzi cocoşii vecinului, la cinci poţi vedea albastrul de Voroneţ al prietenului tău, înaintaşul, fără să observi, se face opt dimineaţa, apoi nouă, speranţa, douăsprezece, patrusprezece, speranţa, îţi închipui cum, obosiţi, coboară dintr-un tren personal, el poartă în spate o chitară, se opresc să-i cumpere ceva fiului tău, apoi trece ziua, încă o zi, încă o blestemată de săptămână, ei nu apar, nu-i nimic, nu-i, cu speranţa nu te poţi juca, n-ai cum - dacă ai scris cândva că toate cărţile tale sunt fermecător de zadarnice înseamnă că ai avut un motiv serios.
78. În seara celei de-a 78-a zi, după ce-ţi bei laptele fierbinte afară, pe laviţa unei cabane dintr-un ţinut muntos, te uiţi cu ciudă la stele - de ce nu poţi controla totul?, acest orgoliu, ca o jucărie refuzată unui copil, te bosumflă, dintr-o dată vezi cât de amăgitoare sunt reîncarnările, puterile paranormale, spiritismul, deposedat de micile tale nădejdi că eşti altfel îţi deplângi condiţia, după week-end-ul pe munte revii în societate ca să te baţi, ca tot omul, cu pumnul în piept, apoi în următorul sfârşit de săptămână, neavând bani pentru altă ieşire pe munte, mergi la biserică unde, împreună cu societatea pumnului în piept timp de şase zile, te închini şi te spovedeşti - din păcate pe nimeni nu interesează cucernicia ta din cea de-a şaptea zi iar acesta-i alt motiv excepţional pentru a te enerva degeaba în următoarea duminică.
73. La 40 de ani, ca şi tine, fiecare este la discreţia altuia - înconjurat de societate e ca şi cum ai dormi într-un oraş necunoscut şi sute de ţânţari s-ar hrăni din somnul tău, eşti la discreţia vampirilor, eşti furat metodic, planificat, celorlalţi li se pare normal ca tu să scrii şi ei să se bucure de ceva pentru care plătesc prea puţin sau deloc "dar s-ar putea să-mi placă să fiu furat", gândeşti în chiar clipa asta, altfel de ce nu mă opresc din scris, motivaţii ar fi destule şi prima care-ţi vine-n minte este că nu poţi lăsa baltă şi neexploatată planeta de băbuţe gălăgioase care mereu vor găsi ceva de condus pe ultimul drum - să nu vezi frumuseţe de bocete, tânguiri sofisticate pe măsura „ceva”-u-lui, jelanii înălţătoare şi ţipete îndurerate, cum să pleci de la un asemenea spectacol?
74. Abia acum, când eşti şi tu profesor doctor te întrebi de ce „însoţirile nelegiuite” sunt interzise de Biblie - nicăieri nu se explică originea omenirii lăsată, după uciderea lui Abel, în mâinile unui Adam discutabil, a unei Eve neputincioase şi a unui Cain ulcerat de remuşcări şi din această cauză splendidă, conferenţiezi pe rupte şi pe la tot felul de întruniri ştiinţifice internaţionale despre noile ipoteze care „vor clarifica”, „vor limpezi”, „vor aduce argumente solide” etc., după ziua dezbaterilor te retragi în camera unui hotel de lux, ceri şampania, gustarea şi femeia, te îmbăiezi pentru o noapte de desfrâu şi brusc, printre cearşafurile mototolite, începi să plângi - eşti bătrân, fleşcăit, miop, cu un picior în groapă. Impotent.
75. S-a întâmplat azi, ca niciodată, să-ţi aminteşti de o fată din Ardeal, de Grădina Botanică a oraşului în care aţi discutat despre inutila voastră apropiere care nici acum n-a luat sfârşit - aşteptarea ta seamănă mai degrabă cu întoarcerea fiului risipitor, împreună cu altele, femeia nu reprezintă aproape nimic dar izolată de malaxorul comun al feminităţii - ea este totul.
76. Nu se putea să nu înţelegi nici acum că Dumnezeu este o entitate naivă - îl poţi seduce în fiecare clipă prin liberul tău arbitru, prin jelania ta cea mai înaltă: Bach, Händel, Vivaldi, Chopin, Liszt, rămâne un mereu înşelat, un mereu pus să inspire praful halucinogen din palma ta umedă, poate pentru că-i drogat cu astfel de reprezentări nu-şi încheie socotelile cu tine decât părăsindu-te iar tu, ştiindu-L narcotizat, îţi baţi joc de viaţă - oferindu-o ca dementul clipei când, dezmeticit, treci la stadiul de mortăciune ambulantă.
77. Nu credinţa în Dumnezeu te animă la 40 de ani ci speranţa – cam aşa: Claudiu Andone şi femeia lui vor veni, îţi spui, stai până la ora două, trei din noapte, la patru auzi cocoşii vecinului, la cinci poţi vedea albastrul de Voroneţ al prietenului tău, înaintaşul, fără să observi, se face opt dimineaţa, apoi nouă, speranţa, douăsprezece, patrusprezece, speranţa, îţi închipui cum, obosiţi, coboară dintr-un tren personal, el poartă în spate o chitară, se opresc să-i cumpere ceva fiului tău, apoi trece ziua, încă o zi, încă o blestemată de săptămână, ei nu apar, nu-i nimic, nu-i, cu speranţa nu te poţi juca, n-ai cum - dacă ai scris cândva că toate cărţile tale sunt fermecător de zadarnice înseamnă că ai avut un motiv serios.
78. În seara celei de-a 78-a zi, după ce-ţi bei laptele fierbinte afară, pe laviţa unei cabane dintr-un ţinut muntos, te uiţi cu ciudă la stele - de ce nu poţi controla totul?, acest orgoliu, ca o jucărie refuzată unui copil, te bosumflă, dintr-o dată vezi cât de amăgitoare sunt reîncarnările, puterile paranormale, spiritismul, deposedat de micile tale nădejdi că eşti altfel îţi deplângi condiţia, după week-end-ul pe munte revii în societate ca să te baţi, ca tot omul, cu pumnul în piept, apoi în următorul sfârşit de săptămână, neavând bani pentru altă ieşire pe munte, mergi la biserică unde, împreună cu societatea pumnului în piept timp de şase zile, te închini şi te spovedeşti - din păcate pe nimeni nu interesează cucernicia ta din cea de-a şaptea zi iar acesta-i alt motiv excepţional pentru a te enerva degeaba în următoarea duminică.
Tensiuni post-montane
Spaima unora că aş putea depăşi nenorocitele lor de investiţii culturale îmi strică mersul spre stele. Primesc telefoane, mail-uri şi chiar "vorbe binevoitoare" de la tot felul de cunoscuţi care se consideră prietenii mei. Nu pot lucra aşa, de aceea am plecat la Cozia pentru câteva zile. Trebuie să mă ţin de cuvânt şi să predau manuscrisul cărţii "Bărbatul la 40 de ani" la timp, editura nefiind deloc binevoitoare cu scuzele de tip balcanic.
Am revenit de la Cozia - de acum răspund la telefon, la mail-uri etc., dar nu vă iluzionaţi, Adrian Botez va apărea în continuare pe site-ul www.revistasingur.ro iar cei care scriu articole împotriva ungurilor, la fel.
Oare de ce nu vin detractorii şi ungurii să răspundă la ce apare pe site? Internetul îţi dă un oarecare anonimat, dar nu la nesfârşit. Şi înainte ca autorii, conform legii, să răspundă pentru ceea ce scriu, prima dată eu voi răspunde.
Am revenit de la Cozia - de acum răspund la telefon, la mail-uri etc., dar nu vă iluzionaţi, Adrian Botez va apărea în continuare pe site-ul www.revistasingur.ro iar cei care scriu articole împotriva ungurilor, la fel.
Oare de ce nu vin detractorii şi ungurii să răspundă la ce apare pe site? Internetul îţi dă un oarecare anonimat, dar nu la nesfârşit. Şi înainte ca autorii, conform legii, să răspundă pentru ceea ce scriu, prima dată eu voi răspunde.
Să te minţi
...că în viaţa ta este totul perfect, că nu există motive pentru a te retrage în singurătatea de care ai făcut tot posibilul să scapi.
...că mai există speranţă, după ce ţi-ai pierdut anii chiar pentru a-i construi acesteia un edificiu (care este chiar viaţa ta).
...că mai are cineva nevoie de tine, după ce ai donat altora tot ce a fost bun în tine.
...că mai există speranţă, după ce ţi-ai pierdut anii chiar pentru a-i construi acesteia un edificiu (care este chiar viaţa ta).
...că mai are cineva nevoie de tine, după ce ai donat altora tot ce a fost bun în tine.
Thursday, July 29, 2010
M-am săturat şi eu, am obosit
Îmi e din ce în ce mai greu să înţeleg mecanismele lumii, nenorocita asta de "roată a lumii" care nu se mai învârte ca pe vremuri, ci o ia aiurea prin Univers. Şocaţi suntem cu toţii, de la politicieni şi miliardari la ultima otreapă ce stă cu punga la gură în zona Gării de Nord din Bucureşti.
Nimic nu mai e pe făgaşul normal, familiile se destramă, femeile umblă după aventuri extraconjugale şi bărbaţii la fel, firmele cad, gospodăriile particulare sunt înghiţite de puhoaie ori de cutremure, băncile nu mai au bani, avioanele cad, submarinele dispar, accidentele navale umplu mările şi oceanele cu ţiţei, energia e tot mai scumpă - oamenii sunt într-o viteză socială fără precedent. Nu e tăcerea aceea dinaintea naşterii lui Isus, ci spaima că mâine e posibil să nu mai ai ce mânca, asta în condiţiile în care, în drumurile mele prin România, am văzut sute de hectare de teren necultivate. Toată lumea vrea "să vândă", nimeni să producă; dacă eşti conştient de ce va urma şi vrei să cumperi o suprafaţă, oriunde, ţi se cer preţuri de parcă ai fi companie a petrolului. Oamenii fug în stânga şi-n dreapta după bani dar vor să-i obţină fără a munci, că aşa i-au învăţat toate guvernele (nu mă refer numai la cele din România) iar acest fenomen nu mai poate fi stăvilit.
Internetul şi jocurile pe internet distrug generaţia care va urma, pensionarii vor să lucreze dar nu-i angajează nimeni căci sunt bătrâni şi nevolnici, politrucii vor concedii în locaţii exotice iar bani nu sunt "la buget", schingiuirea popoarelor (prin reducerea veniturilor, cum s-a făcut şi la noi, cu proverbialele 25% şi TVA de 24%) este abia la început. Foametea bate la uşa popoarelor, populaţia nu atinge mortalitatea scontată prin introducerea "E"-urilor în alimente, globalizarea forţată ne aduce aminte de celebrul "toţi pentru unul şi unul pentru toţi", cum am învăţat unii din noi în şcolile comuniste, marile concerne stau cu producţia pe stoc, bisericile s-au transformat în S.R.L.-uri, indiferent despre ce cult religios am vorbi.
Iar acesta este numai începutul.
Nimic nu mai e pe făgaşul normal, familiile se destramă, femeile umblă după aventuri extraconjugale şi bărbaţii la fel, firmele cad, gospodăriile particulare sunt înghiţite de puhoaie ori de cutremure, băncile nu mai au bani, avioanele cad, submarinele dispar, accidentele navale umplu mările şi oceanele cu ţiţei, energia e tot mai scumpă - oamenii sunt într-o viteză socială fără precedent. Nu e tăcerea aceea dinaintea naşterii lui Isus, ci spaima că mâine e posibil să nu mai ai ce mânca, asta în condiţiile în care, în drumurile mele prin România, am văzut sute de hectare de teren necultivate. Toată lumea vrea "să vândă", nimeni să producă; dacă eşti conştient de ce va urma şi vrei să cumperi o suprafaţă, oriunde, ţi se cer preţuri de parcă ai fi companie a petrolului. Oamenii fug în stânga şi-n dreapta după bani dar vor să-i obţină fără a munci, că aşa i-au învăţat toate guvernele (nu mă refer numai la cele din România) iar acest fenomen nu mai poate fi stăvilit.
Internetul şi jocurile pe internet distrug generaţia care va urma, pensionarii vor să lucreze dar nu-i angajează nimeni căci sunt bătrâni şi nevolnici, politrucii vor concedii în locaţii exotice iar bani nu sunt "la buget", schingiuirea popoarelor (prin reducerea veniturilor, cum s-a făcut şi la noi, cu proverbialele 25% şi TVA de 24%) este abia la început. Foametea bate la uşa popoarelor, populaţia nu atinge mortalitatea scontată prin introducerea "E"-urilor în alimente, globalizarea forţată ne aduce aminte de celebrul "toţi pentru unul şi unul pentru toţi", cum am învăţat unii din noi în şcolile comuniste, marile concerne stau cu producţia pe stoc, bisericile s-au transformat în S.R.L.-uri, indiferent despre ce cult religios am vorbi.
Iar acesta este numai începutul.
Subscribe to:
Posts (Atom)
