Showing posts with label bărbatul la 40. Show all posts
Showing posts with label bărbatul la 40. Show all posts
Wednesday, August 10, 2011
Romanul la 40 de ani. Dupa Dancus (mulţam, Alexandru!)
Scris de Alexandru Petria in 05 aprilie 2011 la 14:31, in Books. 261 vizualizari
Stefan Doru Dancus aduce mai mult a scriitor american. A facut de toate ca sa traiasca, nu s-a umplut numai de praful bibliotecii si al cercurilor literare, precum majoritatea literatilor de pe aici. A publicat poezie si proza, are propria sa revista literara, « Singur », o editura si, daca nu ma insel, o afacere cu flori la Targoviste. N-am schimbat nici doua vorbe cu el, nici macar la telefon, insa am ajuns sa ne cunoastem din mediul virtual. Pe langa ca are talent, mi-e simpatic si pentru nonconformismul sau, si pentru franchetea pe care o impinge spre zone unde poezia melancolica se ingemaneaza cu cinismul. Insa un cinism atent temperat.
Recent, i-a aparut a doua editie a volumului de proza « Barbatul la 40 de ani », la editura « Valea Verde» din Sighetu Marmatiei, despre care Ioan Grosan a scris: "O tristete grea ca o nevazuta lespede aeriana apasa paginile acestei carti. Dar nu este neaparat un sentiment "auctorial", ci mai degraba filtrul narativ prin care se face o incursiune sui-generis in Romania zilelor noastre. Fraza cu fraza, pagina dupa pagina, cu un sclipitor sarcasm de sorginte cellineana, cu ironie si autoironie bine strunite, se creeaza tabloul unei "no man's land", al unei lumi in cautarea identitatii pierdute. "Romanul la 40 de ani"- ar putea fi un alt titlu al acestui prim volum unde pare ca nimeni si nimic nu poate fi mantuit, dar totul e salvat prin scriitura."
Cum mi-am facut un obicei, acest suport de comunicare o permite!, o sa citez « la greu » din « Barbatul la 40 de ani », ca sa va captez interesul:
« In 40 de ani intri ca regii in palate – nu mai cumperi doua suluri de hartie igienica, iei un bax, e mai ieftin, cobori alene pana la parterul blocului si abia in strada iutesti pasii, ca si cum ai avea treburi importante, vecinii te urmaresc inciudati din spatele perdelelor, vor dezbate cateva ore faimoasa-ti plecare in graba, cand stii ca nu te mai pot vedea o lasi moale, regele e ranit, nu mai prinde viteza pentru diverse actiuni civice obligatorii, te holbezi la muncitorii ce toarna asfalt, trece prin fata ta o pisica grasa, cineva inchiriaza un spatiu comercial cu 10 euro metrul patrat pe luna, unui doctor i-a fugit nevasta de-acasa, ajungi la gara, de la automatul de cafea iei o ciocolata calda, mirosul plecarii te excita, arunci paharul din plastic la cos, pornesti resemnat inapoi, in gaura ta de sobolan de cartier, vecinii s-au uitat deja la stiri, au oprit toate aparatele electrice pentru a face economie de curent dar te pandesc din spatele perdelelor, iutesti pasul ca si cum ai ceva important de facut – cu siguranta, tu esti, astazi, cel fericit.
Abia faci 40 de ani ca pe langa tine se-aduna tot felul de lingai, toti au nevoie de ceva, nu-ti lasa nici o clipa de ragaz, iti fura minutele unul cate unul, asezarile umane devin din ce in ce mai mici ca musuroaiele furnicilor, la americani e criza, in vestul Europei la fel, in Africa se trimit convoaie cu hrana si haine, in Cluj Napoca e noapte, se dau bani multi pentru niste statui si niste drumuri de rasul curcilor, in noaptea asta Mia Kosei, fotograful japonez, va ajunge la capatul pamantului si al sau, Flavius Lucacel doarme fericit ca si-a facut casa, Adrian Suciu la fel, Olimpiu Nusfelean, Daniel Sauca, Florin Horvath, George Vulturescu, Ioan Es Pop, Traian T. Cosovei, Ioan Grosan, Mircea Catargiu – ce ganduri sa-ti treaca prin creier intr-o camera de hotel, intr-un pat din care trupul Ei strigator la cer lipseste?
La 40 de ani devii insuportabil, mai ales daca esti familist – te zgarcesti, nu-ti convine sa dea caldura centrala daca ai geamurile apartamentului deschise, esti injurat sau chiar dispretuit pentru minimele economii pe care le faci netragand apa dupa ce ai facut la WC, iei pe tine un trening si algocalminul ti se lipeste de degete, iesi afara-afara-afara, vrei sa scapi de vesnicia batranicilor si buniceilor din scara blocului, te certi cu sotia, cu tiganii, cu politicienii, cu painea cea de toate zilele, fugi pe malul unui rau si plangi, au trecut anii pe langa tine, ai avut 2-3 iubiri in tinerete, acum esti al nimanui, cine mai angajeaza pe cineva cu parul rar, se aud focuri de artificii, vai de mama ta, dobitocule, ai ajuns sa faca misto de tine sulemenita de la etajul III, „arata ca o maimuta din Congo”, rade ea strident de barba albicioasa, iti vine sa scoti cutitul legat cu scoci in apropierea gleznei drepte, sa incepi sa tai niste limbi de babe trufase – ce mult au fost si ele iubite pe vremuri de altcineva asa ca pace buna tuturor.
La 40 de ani iti arati cu adevarat coltii – te dai la fatute de 16-18 ani, le pipaiesti piciorusele si le mangai sanisorii, esti experimentat, nimeni nu te poate intrece, le arati cu limba scoasa strategic printre buze ce le asteapta iar ele cad in plasa ta vulgara si uleioasa, unele se casatoresc tocmai pierzandu-se in imensitatea fractiilor tale perverse, altele raman cu inegalabile amintiri, esti fiinta cea mai putreda si mai diavoleasca, nu te poti feri de tine, de senzatii, de adulmecarea vanatului, de site-urile porno ce ti-au furat mintile, numai chilotei si sutiene cu numar mic, numai scancet adolescentin si priviri suave de la un capat la altul al existentei tale si brusc apare o femeie matura – primesti o palma, fi-r-ar sa fie de viata!
Modul perfect in care poti pierde o femeie cand ai 40 de ani e sa nu te culci cu ea – sa te donezi altor preocupari cum ar fi scrisul, bunaoara, de aceea urasti sa scrii, e vorba de secundele vietii tale, precum spuneai deseori, nu poti fi viril la nesfarsit, ar trebui sa o faci pana o mai poti face, e normal, anormal e faptul ca tu mazgalesti hartii pentru posteritate, pierde-vara, pierzi vremea imperecherii, te vei uita curand in oglinda, vei crede ca ai nevoie de psiholog, nimeni nu da doi bani pe ce indrugi tu pe enspe topuri de coli A4 – la asta chiar merita sa se gandeasca sefii lumii pe care nu i-ai cunoscut inca.
O anumita mojicie e proprie secolului in care faci 40 de ani – in compartimentul de tren intra doua dame gurese cu trei copii si intr-o maghiara te intrerup din cititul ziarului, populeaza mediul cu sticle, sticlute, genti, plase, telefon mobil, furios, nu te repezi sa le ajuti la bagaje, cum ai fi facut oricand altcandva, il lasi pe un tanar sa le instaleze ceea ce duce imediat la o reactie de dispret fata de tine, cel mai perfect se comporta unul din pusti care, desi are locul alaturat, se aseaza inciudat langa tanarul amabil – psihologii n-au gresit observand ca in anii copilariei senzatiile sunt mult mai clare si mai puternice decat la maturitate, cand abandonam cataratul in copaci pentru a ne catara in carca aproapelui.
Azi ai facut 40 de ani, intri pe net, pe site-uri literare, il cauti pe Stefan Doru Dancus, nebunul asta are mereu cate-o sclipire de geniu – gasesti ceva interesant: „Ce s-ar mai putea spune despre ce? Erele istoriei se succed nestingherite, nimeni nu le poate face nimic, nimeni nu inseamna nimic si rostogolindu-te printre aceste notiuni atat de dragi artistilor (multi filozofi au devenit celebri batand apa-n piua lor) nu poti sa nu devii amar ca anul 1909 (in care Aleksandr Blok a pierdut o frumoasa femeie) sau transant ca 1907 (anul unei mari rascoale taranesti din Romania). Fiecare secol s-a insangerat cu artistii lui. In timp ce in Italia era pace, in Rusia se pregatea o revolutie: numai aceste tragice disproportii pot trezi la realitate simtul rusinii, plenar uitat sau aruncat, cu o piatra de gat, in malul informational. As incerca sa-i apar pe artisti (o vreme am visat la o tara numai a lor) si nu pot decat sa-mi cer iertare, asa, fara a viza pe cineva anume, nemotivat. Intr-un mecanism atat de bine pus la punct nu poti face decat asta, singura posibilitate de a-ti mai amana cu un an, cu un razboi, cu un bar de noapte – moartea.” – tipul e bun, daca ar fi facut politica era mare!”
« Barbatul la 40 de ani » este o carte care merita citita. Este captivanta. Este scrisa profesionist. Nu este de ignorat.
Dancus mi-a trimis o auto-prezentare. O redau:
„DATE PERSONALE"
Nume: Stefan Doru Dancus;
Data, locul nasterii: 4 august 1968, loc. Ieud, jud. Maramures;
Domiciliu : Targoviste, Str. Tony Bulandra, bl. 25, Sc. A, Ap. 8, jud. Dambovita, Romania
E-mail: dorudancus @yahoo.com
Telefon: 072-444.35.87
Studii: Liceul de Mine, Petrol, Geologie (absolvit in anul 1986);
Stare civila: casatorit, doi copii
1986-1989: efectuat stagiul militar in Constanta;
1990-1993: referent gradul IV la Arhivele Nationale Baia Mare si referent gradul I la Arhivele Nationale Sibiu; colaborator al publicatiilor: “Graiul Maramuresului”, “Gutinul”, “Evenimentul sibian”, “Rondul”
August 1993: demisie din cadrul Arhivelor Nationale, sef departament “Speciale” al cotidianului “Clipa”, redactor al cotidianului “Rondul”;
Mai 1994-octombrie 1995: redactor sef al revistei saptamanale
“Gazeta de Sibiu”, corespondent al saptamanalului national “Romania”;
Octombrie 1995-septembrie 1997: redactor sef al Departamentului “Sociale” al Radioteleviziunii Sibiu, redactor sef al saptamanalului “RTS” si director al saptamanalului “Editorial” editate de Radioteleviziunea Sibiu; corespondent al cotidianului “Ziua”, coordonator al revistei de cultura pentru tineri “Exod” (editata de gruparea literara “Exod” din Sibiu);
Septembrie 1997-iunie 1998: director al editurilor “Tess” si “Deltapress” din Sibiu, director al saptamanalului “Legea lui Trei” (difuzat in judetele: Sibiu, Cluj, Alba si Brasov);
Iunie 1998-octombrie 1998: coordonator subredactii si secretar general de redactie la cotidianul “Opinia” din Baia Mare;
Octombrie 1998-ianuarie 1999: consultant tehnic al Agentiei de Presa “Nordpress” din Baia Mare;
Februarie 1999-mai 2000: redactor sef al saptamanalului “Accent” difuzat in Tara Oasului (Satu Mare) si Maramures;
Iunie 2000-septembrie 2002: muncitor in constructii Bucuresti;
Septembrie 2002-octombrie 2003: realizator campanii publicitare pentru diverse firme din Bucuresti; fondator al revistei de cultura „Singur” cu difuzare nationala.
Octombrie 2003-2010: Fondator al Grupului media SINGUR care are in componenta Editura SINGUR, revista SINGUR, Agentia de Publicitate "Madalina" si site-ul interactiv www.revistasingur.ro)
ACTIVITATE LITERARA
A publicat poezie, proza, eseu in majoritatea revistelor literare din Romania. A obtinut peste 40 de premii la diverse concursuri literare din tara.
A debutat editorial cu volumul “Dormi in pace, Doamne! Antidiavolul” , poezie-eseu, (Ed. Euphorion, Sibiu, 1996).
Alte volume editate: „Sa ne nastem de Sus” (dialog intre Stefan Doru Dancus si Mihai Pop, directorul Spitalului Orasenesc Negresti-Oas); „Lume de mantuiala.Amandoi”, poezie; „Apocalipsa dupa Dancus”, poezie-eseu; „Casa memoriala Dancus”, poezie-eseu, „Intoarcerea poetului risipitor”, poezie, “Bocitorii. Asteptatorul” (proza), toate la Editura SINGUR, intre 2002-2007, “Sex cu femei” (roman, in colaborare cu Adrian Suciu, 2008, Ed. Tritonic), “Povesti pentru Gabriella” (roman, Ed. Limes, Cluj, 2009), "Scrum/Cendre" (poezie, editie bilingva romano-franceza, Ed. Grinta, Cluj, 2010), "Barbatul la 40 de ani" (proza, vol. I, Ed. Criterion Publisching Int., Bucuresti, 2010).
In curs de aparitie volumele: “Jurnal de sa nu ma vad” (roman), “Eliberarea” (eseu), “Avocatii Cerului” (roman-eseu).
In lucru: „evanghelia” (poezie-eseu), „Jurnal provizoriu” (jurnal), “Scrum”(poezie).
Referinte: Peste tot in revistele si antologiile literare din Romania si pe site-urile literare Agonia.ro, Agero Stuttgart, Cafeneaua literara, Lithera.ro, Faleze de piatra, Esente, revistasingur.ro, Doza de iubire, Junimea digitala, FDL.ro etc.”
Ca sa obtineti volumul, cea mai simpla si sigura cale e sa contactati autorul.
Labels:
40 de ani,
american,
bărbatul la 40,
petria
Friday, July 30, 2010
Bărbatul la 40 de ani (fragmente scrise la Cozia)
72. Ai atins 40 de ani şi nicăieri n-ai văzut exprimate mai radical bunătatea şi înţelegerea, ca în picturile în care apare Sfânta Familie - chipul lui Isus ridică un mare semn de întrebare pentru tine, tributarul erorii şi compromisului: cum poţi pedepsi pe cineva din blândeţe?, dimineaţa, constaţi cu tristeţe că ţi s-au adâncit ridurile urii pe faţă, că brazdele egoismului se înmulţesc la coada ochilor, că rictusul blazat ce apare tot mai des pe buzele tale te îndepărtează de pozitivul uman, în faţa oglinzii, cutele de pe frunte îţi semnalizează tot mai stins faptul că părăseşti în grabă iubirea de aproapele tău, promiţi că-ţi vei reveni şi apoi o zi întreagă ai la dispoziţie pentru a distruge curata vitrină în care te-ai analizat o clipă, eşti obligat de împrejurări, îţi justifici pornirile sociale dar nu-i adevărat, nu poţi crede nici o secundă în verdictul ăsta favorabil şi egoist - cu o floare nu se face primăvară.
73. La 40 de ani, ca şi tine, fiecare este la discreţia altuia - înconjurat de societate e ca şi cum ai dormi într-un oraş necunoscut şi sute de ţânţari s-ar hrăni din somnul tău, eşti la discreţia vampirilor, eşti furat metodic, planificat, celorlalţi li se pare normal ca tu să scrii şi ei să se bucure de ceva pentru care plătesc prea puţin sau deloc "dar s-ar putea să-mi placă să fiu furat", gândeşti în chiar clipa asta, altfel de ce nu mă opresc din scris, motivaţii ar fi destule şi prima care-ţi vine-n minte este că nu poţi lăsa baltă şi neexploatată planeta de băbuţe gălăgioase care mereu vor găsi ceva de condus pe ultimul drum - să nu vezi frumuseţe de bocete, tânguiri sofisticate pe măsura „ceva”-u-lui, jelanii înălţătoare şi ţipete îndurerate, cum să pleci de la un asemenea spectacol?
74. Abia acum, când eşti şi tu profesor doctor te întrebi de ce „însoţirile nelegiuite” sunt interzise de Biblie - nicăieri nu se explică originea omenirii lăsată, după uciderea lui Abel, în mâinile unui Adam discutabil, a unei Eve neputincioase şi a unui Cain ulcerat de remuşcări şi din această cauză splendidă, conferenţiezi pe rupte şi pe la tot felul de întruniri ştiinţifice internaţionale despre noile ipoteze care „vor clarifica”, „vor limpezi”, „vor aduce argumente solide” etc., după ziua dezbaterilor te retragi în camera unui hotel de lux, ceri şampania, gustarea şi femeia, te îmbăiezi pentru o noapte de desfrâu şi brusc, printre cearşafurile mototolite, începi să plângi - eşti bătrân, fleşcăit, miop, cu un picior în groapă. Impotent.
75. S-a întâmplat azi, ca niciodată, să-ţi aminteşti de o fată din Ardeal, de Grădina Botanică a oraşului în care aţi discutat despre inutila voastră apropiere care nici acum n-a luat sfârşit - aşteptarea ta seamănă mai degrabă cu întoarcerea fiului risipitor, împreună cu altele, femeia nu reprezintă aproape nimic dar izolată de malaxorul comun al feminităţii - ea este totul.
76. Nu se putea să nu înţelegi nici acum că Dumnezeu este o entitate naivă - îl poţi seduce în fiecare clipă prin liberul tău arbitru, prin jelania ta cea mai înaltă: Bach, Händel, Vivaldi, Chopin, Liszt, rămâne un mereu înşelat, un mereu pus să inspire praful halucinogen din palma ta umedă, poate pentru că-i drogat cu astfel de reprezentări nu-şi încheie socotelile cu tine decât părăsindu-te iar tu, ştiindu-L narcotizat, îţi baţi joc de viaţă - oferindu-o ca dementul clipei când, dezmeticit, treci la stadiul de mortăciune ambulantă.
77. Nu credinţa în Dumnezeu te animă la 40 de ani ci speranţa – cam aşa: Claudiu Andone şi femeia lui vor veni, îţi spui, stai până la ora două, trei din noapte, la patru auzi cocoşii vecinului, la cinci poţi vedea albastrul de Voroneţ al prietenului tău, înaintaşul, fără să observi, se face opt dimineaţa, apoi nouă, speranţa, douăsprezece, patrusprezece, speranţa, îţi închipui cum, obosiţi, coboară dintr-un tren personal, el poartă în spate o chitară, se opresc să-i cumpere ceva fiului tău, apoi trece ziua, încă o zi, încă o blestemată de săptămână, ei nu apar, nu-i nimic, nu-i, cu speranţa nu te poţi juca, n-ai cum - dacă ai scris cândva că toate cărţile tale sunt fermecător de zadarnice înseamnă că ai avut un motiv serios.
78. În seara celei de-a 78-a zi, după ce-ţi bei laptele fierbinte afară, pe laviţa unei cabane dintr-un ţinut muntos, te uiţi cu ciudă la stele - de ce nu poţi controla totul?, acest orgoliu, ca o jucărie refuzată unui copil, te bosumflă, dintr-o dată vezi cât de amăgitoare sunt reîncarnările, puterile paranormale, spiritismul, deposedat de micile tale nădejdi că eşti altfel îţi deplângi condiţia, după week-end-ul pe munte revii în societate ca să te baţi, ca tot omul, cu pumnul în piept, apoi în următorul sfârşit de săptămână, neavând bani pentru altă ieşire pe munte, mergi la biserică unde, împreună cu societatea pumnului în piept timp de şase zile, te închini şi te spovedeşti - din păcate pe nimeni nu interesează cucernicia ta din cea de-a şaptea zi iar acesta-i alt motiv excepţional pentru a te enerva degeaba în următoarea duminică.

munte,
Stefan Doru Dancus
Tensiuni post-montane
Spaima unora că aş putea depăşi nenorocitele lor de investiţii culturale îmi strică mersul spre stele. Primesc telefoane, mail-uri şi chiar "vorbe binevoitoare" de la tot felul de cunoscuţi care se consideră prietenii mei. Nu pot lucra aşa, de aceea am plecat la Cozia pentru câteva zile. Trebuie să mă ţin de cuvânt şi să predau manuscrisul cărţii "Bărbatul la 40 de ani" la timp, editura nefiind deloc binevoitoare cu scuzele de tip balcanic.
Am revenit de la Cozia - de acum răspund la telefon, la mail-uri etc., dar nu vă iluzionaţi, Adrian Botez va apărea în continuare pe site-ul www.revistasingur.ro iar cei care scriu articole împotriva ungurilor, la fel.
Oare de ce nu vin detractorii şi ungurii să răspundă la ce apare pe site? Internetul îţi dă un oarecare anonimat, dar nu la nesfârşit. Şi înainte ca autorii, conform legii, să răspundă pentru ceea ce scriu, prima dată eu voi răspunde.

posibil Ştefan Doru Dăncuş,
unguri
Subscribe to:
Posts (Atom)